website stat

Pagini de religie

Este vineri, este sfârșit de săptămână, iar eu particip din nou (cu acest articol) la concursul Blog Power. Afară este în continuare înnorat, nu prea ai ce face la plimbare, înăuntru cel puțin ți se dă o temă interesantă de gândire. Și de data asta trei persoane au scris articole pe această temă, deci sper că acum concursul nu se va mai anula, ca data trecută.

Pagini de religie!
  • Cum interpretezi credinta in Dumnezeu, cat de mult conteaza cartile sfinte pentru modul tau de viata?! Ai o alta religie decat cea crestina sau nu esti fidel nici unei religii, spune-ne cat de mult iti influenteaza viata tocmai acest fapt!
  • Cat de bine reusesti sa deosebesti credinta fata de ritualuri, istoria autentificata de cercetari si documente fata de folclorul popular? Exemplifica si spune-ne si intamplari marcante din viata ta care au ca baza tocmai credinta, ritualurile, folclorul popular!
  • Esti tu si restul lumii sau tu in restul lumii?

Este cât se poate de limpede că oamenii se împart în două categorii: credincioși și atei. În prima categorie intră nu doar cei care merg regulat la biserică, dar și cei care în sinea lor cred în existența unei divinități, indiferent că o numesc Allah, Iehova sau Dumnezeu. A doua categorie îi include pe cei pentru care nu contează (și nu există) nimic în afară de ceea ce se vede și se poate palpa, de ceea ce este material.

religii

O să încep prin a spune că eu personal cred în Dumnezeu. Nu este rostul meu de a încerca să demonstrez că acesta există. Cine nu e convins în inima lui, nu va fi convins nici de argumente. Dar nici oamenii de știință nu ar trebui să vocifereze atât de tare împotriva lui. Nu se pot folosi argumente științifice în acest sens. Pentru că dacă Dumnezeu există, el este imaterial, deci nu poate fi măsurat sau detectat de aparatele noastre și se sustrage legilor fizicii obișnuite. Iar inteligența nu poate fi adusă în discuție, căci de-a lungul timpului au existat nu doar oameni simpli, dar și cercetători sau savanți în ambele categorii (atei și credincioși). Dacă fiecare am învăța să nu ne mai impunem cu forța credința noastră asupra altora ci din contră, să fim toleranți, să-i acceptăm pe cei de lângă noi cu convingerile lor, cred că lumea ar arăta mult mai bine. Și atunci nu am mai fi separați de ea, noi și restul lumii, ci am fi noi împreună cu restul lumii, într-un tot armonios și unitar.

Totuși, dacă ar fi să analizăm cele două concepte, cea de ateu și cea de om religios, prima dintre ele ne prezintă niște perspective sumbre. Viața nu are nici un sens, omul este înăuntrul lui un animal (puțin mai evoluat, dar tot un animal) iar moartea înseamnă sfârșitul definitiv. Pentru un astfel de om (ateu), compasiunea, altruismul, abținerea de la a face rău altora sunt precepte morale destul de șubrede. Și poate că un astfel de om, atunci când s-ar ivi posibilitatea, ar face mai ușor rău altora dacă ar știi că nu va fi prins niciodată. În contrast, un credincios are convingerea că există un sens în spatele întâmplărilor, că întreaga viață este un fel de lecție și de test, că moartea nu înseamnă decât părăsirea corpului fizic. Iar principiile morale prind rădăcini puternice, căci acum nu mai contează atât de mult doar societatea sau legile făcute de om (care se pot uneori ocoli). În concluzie, credința în divin oferă o perspectivă mai luminoasă atât pentru tine cât și pentru comunitatea în care trăiești.

Dar ce rost are să credem în ceva ce nu există, vor spune ateii? Sunteți familiarizați cu pariul lui Pascal? Acesta spunea că dacă Dumnezeu nu există, iar tu crezi în el, nu ai nimic de pierdut. Ba, aș adăuga eu, ai de câștigat, prin aceea că devii o ființă mai morală și căreia nu îi mai este frică de moarte. În schimb, spunea tot Pascal, dacă Dumnezeu există iar tu nu crezi în el, ai pierdut totul. Așa că pentru mine istoria autentificată de cercetări, la care se face referire în punctul doi al temei acestui concurs, nu are prea mare greutate așezată în balanță cu credința și chiar miturile sau folclorul. Căci pentru mine este mai valoros în primul rând ceea ce ne face să fim mai buni, mai mult oameni, și nu ceea ce are ștampila științei.

superstitii

Sunt creștin. Consider Biblia ca o fiind o carte sfântă. Dar nu cred că alte cărți sfinte au mai puțină valoare. Pe Pământ există mai multe popoare și mai multe limbi. Fiecare studiază matematică și istorie în limba lui. Sunt sigur că toate cărțile spirituale vorbesc despre același lucru, dar fiecare pe limba ei. Toate sunt importante și niciuna nu este singura care deține adevărul absolut. La fel, există multe cărți frumoase, care nici măcar nu sunt cărți sfinte, cum ar fi diferite cărți de literatură, din care poți învăța multe și care pot contribui la formarea ta spirituală.

În ce privește ritualurile, consider că ele sunt, la fel ca și cărțile, expresii exterioare ale credinței omului. De-a lungul timpului ele au fost modelate în diverse moduri, în funcție de religia, cultura, spațiul geografic respectiv și unele dintre ele s-au transformat în mituri sau în folclor. Dar ele toate constituie un limbaj al sufletului nostru. Poate că multe superstiții și obiceiuri din popor nu mai sunt juste sau bazate pe ceva real. Însă ele vorbesc despre faptul că omul continuă să creadă în miraculos, în ceva ce îl depășește, într-o voce interioară de sorginte sufletească. Așadar nu aș face o distincție atât de mare între religie și superstiții, deoarece superstițiile decurg din religie și atestă credința într-un altceva.

O inimă împietrită nu va crede în nimic. Nici în ritual, nici în mister, nici în îngeri și nici în demoni. Un suflet viu poate să creadă în multe lucruri; o parte dintre ele vor fi, probabil, greșite. Dar trăgând linie, cerul e mai senin pentru un astfel de om.

Dintre articolele înscrise, am votat (și mi-au plăcut cel mai mult): Un Dumnezeu prieten, Între credință și religie și Deșertul vieții noastre.

19 comentarii

Liviu Bimbea la 01.06.2013, 10:35

Frumos articol. Îmi place. Felicitări autorului.

Cristi la 01.06.2013, 11:30

Mulțumesc de apreciere!

Lotus la 01.06.2013, 13:48

Toți oamenii cred în ceva, dar unii au uitat în ce.

Cristi la 01.06.2013, 21:34

Așa e.

mironamitache.net la 02.06.2013, 00:18

"Pentru un astfel de om (ateu), compasiunea, altruismul, abținerea de la a face rău altora sunt precepte morale destul de șubrede."
Permite-mi sa te contrazic. :) Nu cred ca calitatile morale tin de a fi sau nu credincios. Sa nu uitam ca musulmanii (credinciosi in Allah) propovaduiesc ca datorie de baza starpirea "necredinciosilor".
Nu e corect sa nu faci rau sau sa fii altruist pentru ca te pedepseste divinitatea. Trebuie sa fii bun si sa ajuti pentru ca vine din tine. Nu poti face lucrurile astea asteptand recompensa.

mironamitache.net la 02.06.2013, 00:19

Eu nu am uitat in ce cred :)

Dana Lalici la 02.06.2013, 09:36

Finalul e frumos si senin, dar...discutabil. De exemplu, ce ne facem cu satanistii? SI ei cred in ceva...corect sau gresit. II face asta mi buni?

Cristi la 02.06.2013, 13:08

Nu asta am vrut să zic, că din frica de divin trebuie să faci aia sau aia. Dar dacă Dumnezeu există atunci noi suntem înăuntru zei, fii ai lui, în timp ce în cazul al doilea suntem animale. Și animalele, lăsate de capul lor, pot fi violente...

Cristi la 02.06.2013, 13:09

Mă refer la a crede în ceva spiritual. Și ateii cred în ceva, și anume în faptul că nu există Dumnezeu. :)

Bianca Badea la 02.06.2013, 13:15

Daca Dumnezeu nu ar exista, nici ateii nu ar mai fi.
Dar cum ateii exista => si Dumnezeu ESTE :))

Cristi la 02.06.2013, 13:30

:))

pasipecale la 02.06.2013, 19:43

Frumos... o inima impietrita nu va crede in nimic; dar piatra va deveni floare;floarea va deveni animal;animalul va deveni om; iar omul va deveni inger; cum sa pierzi frumusetea vietii?

Cristi la 02.06.2013, 19:59

Mai frumos cum ai pus-o tu... :)

Alex la 12.06.2013, 00:25

Încercarea de a confisca "morala" ca aparţinând religiei este veche. Din păcate, ea nu funcţionează, din motivul arătat de Kant: ori morala izvorăşte din tine, şi atunci se manifestă indiferent de religiozitatea ta sau nu - ori morala nu izvorăşete din tine, iar atunci chiar nu mai contează nimic pe lângă.

Eu unul văd religia ca pe o atelă, ca pe o proptă necesară oamenilor slabi ce nu-şi pot controla viaţa proprie. Dar în fond, putem organiza grupuri de sprijin moral şi fără amestecul vreunei anumite religii.

Cristi la 12.06.2013, 08:58

Surprinzător pentru mine, ai adus un argument bun. Așa este (apropo de ce zicea Kant). Dar se poate raționa și invers: un om violent va fi mai înclinat să creadă în forul lui lăuntric că oamenii sunt animale și lumea e o junglă decât unul preponderent bun, care poate va pleca de la premiza că omul are definitoriu niște valori spirituale, care nu sunt deloc incompatibile cu religia. Cu alte cuvinte, fără a se determina neapărat una pe alta, cele două (morala și credința) pot avea o anumită legătură, sau pot fi întâlnite deseori împreună (cel puțin eu așa văd jocul șanselor).

Mai departe, dacă Dumnezeu chiar există, atunci este posibil ca o parte din grația sa și din ceea ce constituie esența moralei să se reverse mai ales asupra celor care cred, făcându-i mai buni. Pe principiul că dacă tu ai doi copii, probabil îl vei iubi și ajuta mai mult pe cel care este deschis către ajutorul tău și te respectă ca părinte, față de celălalt care te înjură tot timpul sau e indiferent față de tine.

În sfârșit, chiar și în ipoteza că Dumnezeu nu există iar morala creștină te face să urmezi cât de cât anumite precepte doar din exterior, ca o constrângere, și nu pentru că ele izvorăsc din tine, ea (morala creștină) tot nu-i lipsită de importanță. Dacă ar fi, atunci n-am mai avea justiție și poliție, care și ele acționează ca niște factori externi de menținere a unor norme etice și morale în societate.

Deci nimeni nu confiscă nimic, sigur că la nivel de esență și un om religios poate fi putred pe dinăuntru (iar unul ateu poate fi un model de umanitate) dar asta nu neagă latura explicată în articol.

Și încă un lucru. În cele de mai sus, m-am referit mai mult la credința în Dumnezeu, nu la religie, înțeleasă dogmatic și rigid. Că știm toți ce mașini conduc înalții prelați.

Mersi de gânduri.

Alex la 13.06.2013, 01:43

De ce-i surprinzător?

Morala a existat înaintea religiei de un anume soi, şi va exista după ea. În primul rând, hai să definim ce-i aia: e setul de valori de trai al unui grup, reglând interdicţiile şi permisiunile individului în raport cu sine, grupul şi lumea, ba chiar şi ale grupului însuşi. Absolut orice grupuleţ va avea o formă de morală.

Pentru a înţelege unde bat, ne aplecăm asupra triburilor antice şi preistorice: acei oameni credeau şi ei în nişte zei, complet diferiţi de Dumnezeul creştin cu care suntem mai familiari noi. Unele triburi considerau că zeul lor le permite copulaţia cu multiple femei, unele triburi credeau că este acceptabil să omori nou-născuţii cu diformităţi, pe scurt paleta lumii văzută prin ochiul antropologului este incredibil de diversă.

O anume religie nu poate spune că setul de valori morale pe care le promovează ea este acela corect, universal vorbind: istoria a arătat deja că nu există aşa ceva. Există comportamente adecvate într-un anumit context pentru a obţine anumite efecte, însă condiţiile se schimbă. Zeii înşişi se schimbă de la o cultură la alta. Ares era însetat de sânge. Thor dădea cu ciocanul şi zburau fulgere.

Prin urmare nu, un om nu găsesc că ar avea vreo scădere dacă nu crede în *vreun* Dumnezeu. Zeii încarnează ce vrem noi, sunt nişte avataruri umplute de om. Din epoca iluministă încoace se discută lucrul ăsta, şi totuşi încă mai există insistenţi care să pretindă că -vai!- omul are nevoie de proptele servite sub forma unui Trompi suprem. În acest sens, orice religie susţine că varianta ei de morală este corectă comite o confiscare.

Dar, mă rog, nu ţin să scriu mini-eseuri, aşa că mă opresc aici.

Alex la 21.06.2013, 04:19

Mei, ori sunt eu uituc, ori blogul tau mi-a mancat comentariul ce-l scrisesem in continuare.

Cristi la 21.06.2013, 09:07

Era la spam. :lol:

Cristi la 21.06.2013, 09:28

Pentru că nu mă așteptam să existe unul (un argument bun).

Tu pleci de la premiza că morala depinde de grup, context etc. Eu plec de la premiza că există niște principii universal valabile, care deci nu depinde de context, și că acolo trebuie căutată esența moralei. Să nu ucizi este un precept despre care poți spune că are valoare de axiomă, nu ai ce să demonstrezi aici, sau să te uiți la context, e o parte imuabilă, ține de binele care nu mai trebuie explicat sau demonstrat. Se înțelege de la sine că este așa, pentru că instinctul de conservare e atât de mare în om.

Este posibil ca anumite religii, convenții sociale etc să promoveze în anumite cazuri unele excepții (eutanasia?) dar privind în mare, putem observa că majoritatea religiilor se apropie de acești parametri universal valabili, având o bază comună. Mai mult, chiar dacă ți-aș da dreptate cu morala schimbătoare, religiile de azi se apropie destul de mult de morala de azi, adică, cel puțin pentru contextul în care trăim noi, cele enunțate de mine mai sus rămân în picioare. Cum o să fie peste o mie de ani, dacă de exemplu atunci se va considera că regulile morale de acum sunt niște prostii, asta nu știu, dar e ciudat să gândești din perspectiva asta, să zic care transcende contextele, atât timp cât tu pretinzi că morala este una contextuală.

Motivul pentru care însă eu nu subscriu la teoria cu regulile morale care se schimbă, și afirm în schimb că ele sunt imuabile, este faptul că eu cred în Dumnezeu, iar pe Dumnezeu îl văd ca fiind imuabil, universal, absolut. Și atunci este firesc să cred că și regulile morale sunt la fel, ele fiind ancorate în divin, și nu doar o fluctuație ce depinde de grupul social. Însăși această diferență de viziuni mă face pe mine - îndrăznesc să afirm - mai predispus la fapte bune, deoarece în tine poate înflori gândul: la ce bun să respect un anumit principiu? Căci poate acel principiu nici măcar nu este ceva foarte profund, ci doar o simplă convencție de conjunctură, poate că ceea ce înțelegem noi prin bine este o prostie, depinde de contextul și de grupul în care suntem, iar dacă eu nu cred că acesta este adevăratul bine și găsesc o modalitate să îl încalc fără să fiu depistat de oameni, ori Dumnezeu nu mă va depista pentru că nu există, și nici măcar nu există un asemenea concept ca binele absolut...