website stat

8 iunie - Ziua Prieteniei?

Pe câteva site-uri românești de știri, cum ar fi Ziua de Constanța sau Canal Sud, a apărut astăzi știrea conform căreia ziua de 8 iunie, adică de azi, este ziua internațională a prietenilor buni.

prieteni buni


Iată, de exemplu, un citat dintr-un astfel de site:

La data de 8 iunie se celebrează Ziua internațională a prietenilor buni. Ziua internaţională a prieteniei se bazează pe recunoaşterea relevanţei şi importanţei prieteniei ca un sentiment nobil şi valoros în viaţa fiinţelor umane din întreaga lume. E ziua în care, indiferent de etnie şi de sex, se fac conexiuni şi empatii.

"Prietenia e lucrul cel mai greu de explicat. Nu este ceva ce se poate învata la școală. Dar dacă nu ai învațat ce înseamnă prietenia înseamnă că nu ai învățat nimic", – Muhammad Ali

Totuși, dacă veți da o căutare pe Google după "ziua prieteniei", veți vedea că ea se serbează astfel:

  • conform Wikipediei în limba română, în prima duminică din luna august;
  • conform lui Google.ro, anul acesta va pica în 30 iulie (tot duminică);
  • conform Wikipediei în limba engleză, la diverse date, în funcție de țară sau regiune, dar niciuna nu pică pe 8 iunie (cea mai apropiată zi e 9 iunie, la ucraineni).

Și atunci, de unde confuzia? Ei bune, după o căutare ceva mai minuțioasă, ne putem edifica: data de 8 iunie este ziua națională a celor mai buni prieteni, la americani. Ceea ce poate fi relevant cu privire la modul în care unele site-uri de la noi preiau și traduc articole din presa străină și de peste ocean...

0 comentarii