Titlul de mai sus sună oarecum teatral, sau ambiguu, sau lipsit de precizia, acuratețea și rigoarea necesare unui articol de presă. Noroc că nu vă aflați pe un ziar online, ci pe un blog, al cărui autor își permite să scrie într-o manieră liberă. Titlul acesta mi-a fost inspirat de poza de mai jos:
Să o comentăm puțin. În primul rând, nu știu cine e autorul imaginii (am găsit-o pe un chat) și nici cine sunt personajele din ea (presupun că niște personaje dintr-un serial), dar mesajul imaginii este foarte clar și transparent. Să notăm însă că primele două imagini de sus ar trebui inversate. Atunci, dialogul dintre cei 4 ar arăta în felul următor:
Google (către Microsoft):
- Tu spionezi prin intermediul întregului sistem de operare (Windows)? Eu spionez doar pe net.
Microsoft:
- Stai puțin, pot explica...
Apple (către oricare dintre cei doi de mai sus):
- Utilizatorii tăi știu că îi spionezi?
Linux (către toată lumea):
- Voi spionați?
O primă intepretare a imaginii de mai sus ne duce fix la titlul postării: toată lumea te spionează. Sau, mai bine zis, aproape toată lumea. Linux este aici o excepție fericită, dar joacă fix rolul unei excepții: în afara lui, toți jucătorii implicați ne urmăresc tiparurile, site-urile pe care intrăm, aplicațiile pe care le folosim, orele în care suntem activi, ce vorbim, cum arătăm, ce ne interesează etc etc.
O a doua interpretare este că toate firmele care sunt axate pe profit te vor spiona. Linux, care este o excepție, este un produs cu sursă deschisă, ce nu are scopuri și interese comerciale. Așadar, atunci când o firmă îți oferă gratis ceva, la mijloc este o capcană. Și așa ajungem la întrebarea cheie: de ce suntem spionați? Pentru că astfel ni se pot vinde mai multe lucruri (targetate corect). Pentru bani. Și poate și pentru alte motive.
Dar, în sfârșit, în afara celor două puncte de mai sus, ce voiam să vă spun este că ne-am obișnuit atât de mult cu acest tracking agresiv, încât aproape că am uitat cum e să fii liber. Personajul din ultima poziție, Linux, este normalitatea. Sau ceea ce ar trebui să fie normalitatea. Dar pentru noi, anormalul în care trăim a devenit deja normal...
0 comentarii