O comisie despre care probabil aproape niciun român n-a auzit până acum, respectiv Comisia de Insolvență la Nivel Central, a făcut o analiză cu privire la cheltuielile pe care le-ar avea o familie cu doi copii, din această analiză rezultând că pentru a duce un trai rezonabil familia respectivă ar avea nevoie de cel puțin 3258 de lei pe lună.
În conformitate cu această analiză, în cadrul unei familii care trăiește în mediul urban (la oraș), un adult ar avea nevoie de 999 de lei pe lună, un copil de peste 14 ani ar avea nevoie de 735 de lei pe lună iar pentru un copil sub 14 ani ar fi necesari 525 de lei lunar. Total, 3258 de lei. În mediul rural (la țară), cifrele sunt ceva mai mici: 807 lei pentru un adult, 593 lei pentru un copil de peste 14 ani și 425 lei pentru un copil de sub 14 ani. Total, 2632 lei.
Analiza a fost realizat cu sprijinul Institutului Național de Statistică prin raportare la valoarea indicelui prețului de consum pentru luna iunie 2022 în comparație cu aceeași lună din anul 2019. Așadar, noi fiind deja în octombrie și prețurile continuând să urce, probabil suma de 3258 de lei ar fi acum ceva mai mare. Analiza a fost publicată în Monitorul Oficial nr 973 din 6 octombrie 2022 și poate fi citită integral aici.
Partea interesantă este că în acest articol sumele sunt privite din perspectiva unui debitor aflat în insolvență. Iată de pildă cum arată punctul 1 al articolului 2:
Valoarea coşului minim lunar de consum reprezintă pragul minim sub care nu pot fi stabilite cheltuielile pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil. Această valoare reprezintă suma de bani din veniturile debitorului care nu poate fi oprită pentru plata datoriilor deoarece îi este necesară pentru acoperirea cheltuielilor indispensabile asigurării traiului zilnic pentru sine şi familia sa.
Așadar, probabil că aceste criteri, publicate în Monitorul Oficial, ar putea să vă fie de ajutor atunci când aveți de plătit o datorie la bancă și se eșalonează suma respectivă. Nefiind avocat, speculez doar că în aceste condiții banca nu ar putea să vă ia o rată care să vă lase cu un venit mai mic decât cel care v-ar asigura un nivel de trai rezonabil.
0 comentarii