La data de 1 iulie ANAF începea oficial și asumat public să efectueze controale la persoanele fizice. Conform HotNews, la data respectivă șeful ANAF, Lucian Heiuș, declara printre altele:
Avem peste tot exemple de șmecheri care sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează, care cheltuie sume de bani exorbitante sfidând pe omul de rând și care în viața lor n-au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constați că ele sunt aproape inexistente
Anunțul făcut de el a fost controversat, unii considerând că cei de la ANAF se iau de ceea ce lor li se pare lux la fel cum polițiștii derulează așa-numitele campanii de destructurare a unor rețele de „traficante de pătrunjel” în vârstă de 70 de ani, în timp ce adevărata evaziune fiscală, făcută de marile companii, este lăsată în voie.
Totuși, o știre de ieri, tot de pe HotNews, ne spune că aceste controale sunt deja în derulare și vor continua. Iar sumele recuperate sau diferențele constatate între venituri declarate și cele ilicite sau care nu pot fi justificate (de la persoane fizice) sunt destul de mari. Astfel, în topul lunii trecute, cea mai mare diferență a fost de 3,611 milioane de lei, la cineva din Suceava. Pe locul doi s-a clasat un cetățean din Ilfov, cu 1,481 milioane de lei nejustificabili. Iar pe locul trei îl avem pe cineva din Vâlcea, cu 1,212 milioane lei. La sfârșitul lunii trecute ANAF având pe rol 400 de acțiuni de control.
În timpul ăsta, ANAF continuă controalele la firme și companii, direcționându-și efectivele disponibile în funcție de sursele principale de evaziune fiscală. Conform publicației Evenimentul Zilei, același Lucian Heiuș a spus că dacă până acum au existat firme care au fost constant pe minus ani la rând și nu i-a întrebat nimeni cum de pot să rămână pe piață în condițiile în care sunt mereu în pierdere, în 2022 vor primi astfel de întrebări.
Să fie toate acestea semnele unui reviriment al ANAF-ului ca instituție care deservește cu adevărat cetățenii statului român și nu face cerc de protecție în jurul marilor mafioți? Vom trăi și vom vedea, spune o vorbă din popor. În fond, speranța moare ultima.
0 comentarii