website stat

Lipofillingul ca alternativă la implantul mamar

De principiu, nu sunt adeptul operațiilor estetice de obținere a unor sâni mai mari. Pentru că sunt intervenții nenecesare (în sensul că poți trăi foarte bine și poți fi fericită și fără ele), care comportă anumite riscuri. Am văzut cazuri, probabil le știți și voi, plus că ideea de a avea niște chestii din silicon în tine îmi cam repugnă. Din punctul ăsta de vedere, de exemplu, am toată admirația pentru Simona Halep, care după cum știți și-a făcut operație de micșorare a sânilor, pentru că-i avea prea mari și o încurcau la tenis. Da, toată lumea vrea sâni mai mari, Simona și i-a micșorat. Bravo, Simona! Iată însă că omul cât trăiește învață iar eu azi am aflat că, de fapt, nu-i musai să fie cu silicon.

Simona Halep

Mai precis, azi am aflat de posibilitatea de a avea sâni mai mari prin lipofilling. Ce înseamnă asta? În cuvinte simple, chirurgia estetică de acest tip implică transferul țesutului adipos, adică al grăsimii, din diverse zone corporale în zona sânilor. Este că-i tare? Vorba unei amice de pe Facebook:

Dumnezeu ne-a dat păr pe tot corpul, după care a zis: hai să facem ca cel de pe cap să nu le stea bine!

Așa și cu țesutul adipos. Dumnezeu le-a dat fetelor rotunjimi, după care a zis: hai să facem ca sânii să le fie mici! Păi dacă tot aveți adipozități în zona feselor, în zona coapselor etc, nu mai bine scăpați de ele, transferându-le în zona pieptului, unde le-ați dori dar duceți lipsă? :) Ei, glumesc acum, dar ați înțeles ideea de bază: un transfer al acestor țesuturi adipoase, numit și lipofilling, cu scopul de a avea sâni mai mari.

De ce-i tare ideea asta (în opinia mea)? Pentru că are câteva avantaje:

  • Țesutul adipos e parte din corpul tău. Prin urmare, nu introduci un material străin în organism, ci unul cu care ai compatibilitate maximă.
  • Țesutul adipos este un fel de surplus, adică nu-i ca și cum ai dona un organ, te poți lipsi cu ușurință de el.
  • Conform informațiilor de pe pagina Clincii Zetta, riscurile post-operatorii sunt considerabil mai mici decât în cazul unor implanturi mamare.

sâni

Comparativ cu implantul mamar, țesutul adipos are efect mai mic, în sensul că nu mărește la fel de mult sânii. În limbaj colocvial, sânii vor fi doar cu o cupă mai mari. Am zis eu că glumesc mai sus, dar, cu cuvintele lor:

anumite paciente care sunt minione şi nu au destul ţesut adipos pentru recoltarea de lipofilling vor fi nevoite să se îngraşe puţin înainte de operaţie

De principiu, nu sunt adeptul operațiilor estetice de mărire a sânilor. Dar dacă tot sunteți hotărâte s-o faceți, poate că metoda asta e mai puțin periculoasă și mai naturală decât cea cu implanturi. Zic și eu, ca neofit.

0 comentarii