website stat

Trailer la Game of Thrones sezonul 6

Dacă vă numărați printre fanii îndrăgitului serial produs de HBO Game of Thrones, desigur că așteptați cu sufletul la gură sezonul 6, care va debuta duminică, 24 aprilie. Sau poate ați uitat de el. În acest ultim caz, vă ofer mai jos ultimul trailer pentru acest sezon. Cu mențiunea că s-ar putea să mai apară unul, cel puțin eu așa sper. (Later edit: între timp a apărut al doilea, așa că am actualizat clipul)



După cum vedem din clip, Daenerys este înconjurată de o ceată foarte mare de luptători Dothraki iar imaginile ne fac să concluzionăm că au luat-o prizionieră. Ne putem gândi la posibilitatea unei rezolvări fericite pe baza faptului că ea a fost o dată khaleesi, regina lor, sau poate va fi găsită de prietenii ei ori salvată de dragon. Jaime se întâlnește cu sora/iubita lui, Cersei, și e clar că au multe de răzbunat împreună. Sansa scapă cu viață, de Theon nu putem fi siguri, pare a fi înconjurat de niște soldați. Sălbaticii apar și ei în cadru și, din ce se vede, slujitorii Credinței (Faith) încep să aibă un rol mai important, punându-se în discuție posibilitatea ca ei să răstoarne un imperiu.

Bineînțeles, realizatorii trailerului au lăsat în aer lucrul care îi preocupă pe toți fanii, respectiv soarta lui Jon Snow. Eu sper că va învia, poate salvat de un ritual al Melisandrei. Ce ziceți, am dreptate sau nu știu nimic? :)

0 comentarii