 |
| Animatori copii - www.oakijunior.ro |
Nu ştiu alţi cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care ma ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!
Așa își începea Ion Creangă al doilea capitol din Amintiri din copilărie. Un subiect fascinant pentru cei mici și interesant pentru adulți: copilăria. Interesant pentru că, deși vremurile se schimbă, lumea evoluează, fiecare copil crede că el a avut cea mai fericită copilărie din lume.
Personal, îmi aduc aminte cu drag de jocurile de-a v-ați ascunselea, la care eram nelipsit. Sau de jocurile de-a hoții și vardiștii, cowboy-ii și indienii etc. Uneori ne jucam cu praștia, alteori cu săbii din lemn, alteori cu puști și pistoale, și țin minte că am avut o bogată colecție de arme, care au stat la baza numeroaselor „războaie” intra-urbane. De fapt, Bilderberg și finanța mondială erau mici copii, eu încă de la vârsta aceea sponsorizam cu arme ambele tabere combatante. :) Doar că ulterior nu le mai ceream bani și dobândă.
Apoi, a fost o perioadă a jocurilor cu țevi și cornete. Unii aveau țevi simple, alții (printre care cu mândrie mă număr) își făceau puști complicate, cu două, trei sau patru țevi principale, câteva mai mici pe margine, mâner, tot ansamblul legat cu bandă, între care puteai insera un număr de cornete de rezervă, pentru o reîncărcare rapidă. Și a fost o perioadă când aceste cornete aveau ace de gămălie în vârf, și îmi amintesc o cameră de tractor din balconul vecinului de la etajul 1, care într-o zi a avut un accident nefericit, înțepată fiind de mai multe cornete. Nu știu cine a fost autorul, că eu evident nu mă țineam de potlogării d'astea! :) Și ar mai fi, dar mi-e că epuizez spațiul.
Zilele trecute am văzut o pisică jucându-se cu o pietricică. Și mi-am dat seama că, deși noi nu realizăm asta, jocurile și copilăria ne sunt foarte diferite. Uneori de la o generație la alta, alteori de la o condiție socială la alta. De pildă, în trecut copiii aveau jucării simple din lemn, azi părinții le cumpără mașinuțe electronice, cu baterie și sirenă.
În ce mă privește, niciodată nu am participat la o petrecere pentru copiii organizată de o firmă sepecializată, pe o anumită temă. Teme specifice vârstei se găsesc întotdeauna, căci pe atunci credeam în povești și zâne, în Moș Crăciun și Făt-Frumos, precum și urmăream cu sufletul la gură noile episoade ale desenelor animate favorite. Ei, cum ar fi fost să mă joc cu prietenii chiar în prezența acelor personaje feerice, într-un cadru magic, de poveste? Să dau mâna cu un pirat sau să mă ascund de o vrăjitoare? Sunt lucruri pe care nu le-am bifat și de care nici nu se știa pe atunci, dar care le sunt accesibile părinților de azi, respectiv micuților lor. Așa că site-ul Oaki Junior mi-a trezit o anumită nostalgie, amestecată cu un sentiment că uite, nu am experimentat ceva ce putea fi fain la acea vârstă.
Chiar și așa: când mă gândesc la locul nașterii mele...
0 comentarii