Perioada studenției este probabil cea mai frumoasă perioadă din tinerețe. Cine nu-și amintește cu plăcere de anii petrecuți pe băncile facutății, de ieșirile cu prietenii, de chefuri, de nopțile nedormite, de gustul libertății? Dar este și perioada în care învățăm cel mai mult din toată viața. Iar în sesiune nopțile ne sunt albe și din alte motive decât distracția. Ori când nu ne îngrijim cum trebuie de condițiile în care învățăm, asta poate lăsa urme iremediabile asupra noastră.
Unul din lucrurile pe care tinerii le neglijează adesea este lumina și implicit ochii. Lumina adecvată studiului într-o încăpere închisă trebuie să fie suficient de puternică cât să nu ne doară ochii. Ideal ar fi ca sursa de iluminat să se afle în spatele nostru, ușor la stânga. Desigur, uneori nu se pot întruni aceste condiții, mai ales atunci când nu suntem la noi acasă ci locuim în cămin, în gazdă sau în chirie. Dar există câteva lucruri simple și eficiente pe care le putem face oriunde spre a beneficia de condiții optime de lumină.
Cu ani în urmă am locuit cu un băiat care era student la arhitectură. Probabil desenele la milimetru pe care le făcea necesitau multă concentrare, că într-o zi l-am văzut venind acasă cu o veioză nou-nouță, cumpărată de el. Pe moment mi s-a părut o investiție hazardată. Însă veioza avea brațe pliabile, se putea așeza cum dorești, în spatele tău, în lateral, la distanță mai mică sau mai mare, orientată într-o parte sau în alta. Iar azi, când tot mai mulți cunoscuți de-o vârstă cu mine încep să poarte ochelari, realizez că investiția colegului meu a fost foarte inspirată.
Bineînțeles, corpurile de iluminat vin în multe variante și configurații. Veioza prietenului meu, deși utilă, era inestetică. Astăzi găsim pe net oferte pentru toate gusturile și buzunarele. De exemplu, în imagine aveți o veioză modernă, cu led, de la Atas Lighting. Magazinul în cauză are 20 de ani de experiență și comercializează câteva mii de soluții de iluminat: pentru interior, pentru exterior, pentru hoteluri sau magazine etc. Numai pe pagina cu veioze contemporane am numărat 64 de exemplare, adică modele, multe dintre ele superbe.
Îngrijirea ochilor este un lucru de care ar trebui să ținem seama și pentru copiii noștri, dacă avem copii. La cât de mult a coborât vârsta medie la care tânărul dispune de telefon/tabletă/calculator, în ciuda soluțiilor de tip Atas Lighting, mă aștept la un profit tot mai mare al firmelor de optică pe viitor, din păcate.

0 comentarii