Fără a avea pretenția unui text-document, pe 7 ianuarie 2015, doi oameni înarmați cu semiautomate, o pușcă și un lansator de rachete, purtând cagule, au pătruns în redacția publicației satirice Charlie Hebdo, din Paris, deschizând focul asupra membrilor redacției, aflați într-o ședință. După ce i-au omorât aproape pe toți (cineva a scăpat ascunzându-se sub masă), au ieșit în stradă, unde au schimbat câteva focuri cu un polițist, apoi au plecat. Bilanțul: 12 morți, dintre care doi polițiști.
Cei doi erau islamiști radicali iar motivul actului lor pare a fi înclinația revistei franceze de a satiriza în diverse caricaturi religia islamică, Coranul și pe Mahomed. Înclinație pentru care caricaturiștii fuseseră amenințați în repetate rânduri, iar în urma unui atentat comis asupra ziarului în 2008, redactorul șef umbla permanent cu gardă personală după el (unul din cei doi polițiști omorâți). Din păcate, asta nu l-a salvat.
După două zile cei doi au fost încercuiți de un efectiv impresionant de forțe de ordine și uciși. Concomitent cu acest tragic eveniment, într-o altă zonă a țării, un terorist pătrundea într-un magazin și lua câțiva ostateci. Acesta a fost și el ucis de poliție și jandarmi.
Cazul a fost puternic mediatizat iar opinia publică s-a grupat oarecum în trei categorii. Prima este a celor ce susțin dreptul necondiționat la liberă exprimare. Dintre aceștia, mulți și-au făcut pancarte sau imagini (avataruri) cu „Je suis Charlie”. A doua categorie este a celor care, deși condamnă crimele săvârșite, s-au exprimat la modul că redactorii francezi au cam sărit calul, luând în derâdere insistent și grobian, în imaginile lor, lucruri care pentru milioane de oameni sunt sacre. În fine, un curent mai nou afirmă că atacul a fost într-un fel înscenat, bazându-se pe gradul crescut al mediatizării și pe faptul că serviciile diverselor țări doresc acum puteri mărite (de exemplu de monitorizare), ce ar restrânge drepturile și libertățile individului, în scopul declarat al preîntâmpinării unor astfel de atentate pe viitor.
Când despre mine, consider că e păcat că mai există la ora actuală oameni care sunt dispuși să apese pe trăgaci în numele lui Dumnezeu, ignorând faptul că dacă Dumnezeu există, atunci el nu este patrimoniul unei religii sau confesiuni, ci esența profundă a ficecăruia dintre noi, inclusiv a victimelor.
Later edit: Tirajul revistei a crescut de la câteva zeci de mii de exemplare, la câteva milioane. De asemenea, a primit numeroase sponsorizări sau compensații financiare.
Cei doi erau islamiști radicali iar motivul actului lor pare a fi înclinația revistei franceze de a satiriza în diverse caricaturi religia islamică, Coranul și pe Mahomed. Înclinație pentru care caricaturiștii fuseseră amenințați în repetate rânduri, iar în urma unui atentat comis asupra ziarului în 2008, redactorul șef umbla permanent cu gardă personală după el (unul din cei doi polițiști omorâți). Din păcate, asta nu l-a salvat.
După două zile cei doi au fost încercuiți de un efectiv impresionant de forțe de ordine și uciși. Concomitent cu acest tragic eveniment, într-o altă zonă a țării, un terorist pătrundea într-un magazin și lua câțiva ostateci. Acesta a fost și el ucis de poliție și jandarmi.
Cazul a fost puternic mediatizat iar opinia publică s-a grupat oarecum în trei categorii. Prima este a celor ce susțin dreptul necondiționat la liberă exprimare. Dintre aceștia, mulți și-au făcut pancarte sau imagini (avataruri) cu „Je suis Charlie”. A doua categorie este a celor care, deși condamnă crimele săvârșite, s-au exprimat la modul că redactorii francezi au cam sărit calul, luând în derâdere insistent și grobian, în imaginile lor, lucruri care pentru milioane de oameni sunt sacre. În fine, un curent mai nou afirmă că atacul a fost într-un fel înscenat, bazându-se pe gradul crescut al mediatizării și pe faptul că serviciile diverselor țări doresc acum puteri mărite (de exemplu de monitorizare), ce ar restrânge drepturile și libertățile individului, în scopul declarat al preîntâmpinării unor astfel de atentate pe viitor.
Când despre mine, consider că e păcat că mai există la ora actuală oameni care sunt dispuși să apese pe trăgaci în numele lui Dumnezeu, ignorând faptul că dacă Dumnezeu există, atunci el nu este patrimoniul unei religii sau confesiuni, ci esența profundă a ficecăruia dintre noi, inclusiv a victimelor.
Later edit: Tirajul revistei a crescut de la câteva zeci de mii de exemplare, la câteva milioane. De asemenea, a primit numeroase sponsorizări sau compensații financiare.
0 comentarii