Citeam mai devreme pe blogul Danei Lalici despre cât de bine face lătratul de câine unei inimi sfâșiate, mai ales în cazul femeilor. Că adică poți înlocui fostul iubit, care tocmai ți-a dat papucii, cu un patruped la fel de inteligent dar cu siguranță mult mai loial. Nu pot decât să-i dau dreptate, loialitatea animalelor nu poate fi pusă sub discuție. Dar am niște remarci.
În primul rând, un animal costă niște bani. Nu foarte mulți, că nu-mi imaginez că toată lumea își cumpără un zmeu ca cel din imagine și-l hrănește cu Invictus de 200 de lei punga, deși e o problemă și chestia cu hrana. De exemplu e bine să-i luăm același tip de granule de la același market în fiecare zi, din comoditate, obișnuință sau ignoranță? Cum ar fi dacă noi am mânca tot timpul aceeași pastă omogenă, chiar dacă ea conține (zice producătorul) toate substanțele nutritive necesare nouă? Ok, închid paranteza: îi putem da și resturi de la ce mâncăm noi, deci nu presupune mari cheltuieli financiare dar ceva-ceva tot apare în plus.
Mai departe, un câine costă timp și energie, sau implicare din partea noastră. Va trebui nu numai să-l învățăm să-și facă nevoile într-un loc special destinat acestui scop și să se comporte „cuviincios” (să nu ne spargă vesela, de exemplu), dar va și trebui să petrecem un timp cu el, să-l scoatem la aer în mod regulat, să ne îngrijim de necesitățile lui de bază, asta implicând (în lipsa castrării) asigurarea unui partener de sex opus din când în când precum și gestionarea apariției unor eventuali pui.
Nu am avut niciodată un animal de casă (am avut o tentativă cu o pisică, n-a ținut mult). Însă trebuie să recunosc și avantajele unei astfel de coabitări, concretizate mai ales într-o relație de afecțiune, inocență și loialitate pe care de multe ori nu le găsești la oameni.
Și atunci, care ar fi concluzia? Poate că dacă nu locuiești la casă, un animal ar fi de dorit mai ales dacă ai copii sau o familie numeroasă, astfel încât să nu-l lași singur când pleci 3 zile în delegație sau să știi că are cineva grijă de el când ești la serviciu. Deci nu când ești singură pentru că tocmai te-ai despărțit de prieten...
 |
| hrana caini |
În primul rând, un animal costă niște bani. Nu foarte mulți, că nu-mi imaginez că toată lumea își cumpără un zmeu ca cel din imagine și-l hrănește cu Invictus de 200 de lei punga, deși e o problemă și chestia cu hrana. De exemplu e bine să-i luăm același tip de granule de la același market în fiecare zi, din comoditate, obișnuință sau ignoranță? Cum ar fi dacă noi am mânca tot timpul aceeași pastă omogenă, chiar dacă ea conține (zice producătorul) toate substanțele nutritive necesare nouă? Ok, închid paranteza: îi putem da și resturi de la ce mâncăm noi, deci nu presupune mari cheltuieli financiare dar ceva-ceva tot apare în plus.
Mai departe, un câine costă timp și energie, sau implicare din partea noastră. Va trebui nu numai să-l învățăm să-și facă nevoile într-un loc special destinat acestui scop și să se comporte „cuviincios” (să nu ne spargă vesela, de exemplu), dar va și trebui să petrecem un timp cu el, să-l scoatem la aer în mod regulat, să ne îngrijim de necesitățile lui de bază, asta implicând (în lipsa castrării) asigurarea unui partener de sex opus din când în când precum și gestionarea apariției unor eventuali pui.
Nu am avut niciodată un animal de casă (am avut o tentativă cu o pisică, n-a ținut mult). Însă trebuie să recunosc și avantajele unei astfel de coabitări, concretizate mai ales într-o relație de afecțiune, inocență și loialitate pe care de multe ori nu le găsești la oameni.
Și atunci, care ar fi concluzia? Poate că dacă nu locuiești la casă, un animal ar fi de dorit mai ales dacă ai copii sau o familie numeroasă, astfel încât să nu-l lași singur când pleci 3 zile în delegație sau să știi că are cineva grijă de el când ești la serviciu. Deci nu când ești singură pentru că tocmai te-ai despărțit de prieten...
0 comentarii