website stat

Bloguri pe wordpress, pe blogspot sau pe domeniul tău?

În ziua de astăzi toată lumea are blog. Și personalitățile și-au făcut blog. Mircea Badea are, Adrian Năstase are (deși numele lui mi-a venit prima dată în minte dintre toți politicienii, nu îl plac) și probabil că oricine vrea să aibă un cuvânt de spus sau să dea bine, în special la tineret, își face astăzi blog. Totuși, am observat că mulți dintre ei și le găzduiesc pe platforme ca wordpress.com sau blogspot.com. Ceea ce face ca blogurile lor să aibă aceste terminații.

blog

Din punctul meu de vedere, este o greșeală. Este mult mai bine să îți faci un blog pe domeniul tău personal. De exemplu, dacă te cheamă Alin Dumintrecu, îți poți cumpăra un domeniu alin.ro, sau dumitrescu.ro, sau alindumitrescu.ro. Ori dacă blogul tău se numește Adolescentin, îți poți cumpăra domeniul adolescentin.ro. Și așa mai departe. Bineînțeles că nimeni nu se naște învățat așa că este de așteptat să începem folosind aceste platforme, dar site-ul poate fi ulterior mutat. Eu întotdeauna recomand o astfel de mutare. De exemplu, recent, unul din bloggerii pe la care intru, Dobre Petronel, a trecut pe domeniu personal: dobrepetronel.eu. Bravo Dobre!

De ce este mai bine așa? Păi din mai multe motive. În primul rând, este adresa ta, controlată 100% de tine. Dacă pe viitor decizi să te muți la o altă firmă de hosting, te muți cu tot cu adresă, nu o pierzi. Apoi, este mult mai profi numelemeu.eu decât numelemeu.ceva.com. Nu vi se pare? În plus, achiziția unui domeniu și pachet de găzduire costă, e adevărat că nu mult dar ceva costă, așa că asta vă va face mai responsabili și va da blogului vostru un caracter de seriozitate. Totodată, trecând pe hostul vostru, veți avea libertate absolută în ce privește setările blogului, pluginurile pe care le instalați etc, fără să mai depindeți de nimeni.

Cumpărarea unui domeniu este un proces relativ simplu și deloc costisitor. Mutarea blogului se poate face automat, există pluginuri care vă importă postările și comentariile de pe blogul vechi. Nu uitați să le ștergeți apoi, astfel încât ele să nu rămână decât pe blogul nou, pentru a nu fi penalizați de Google pentru conținut duplicat!

2 comentarii

Anonim la 16.10.2013, 17:16

Multumesc frumos Ethos. ;) Multa bafta si tie!

Yamasha la 17.10.2013, 16:22

domeniu si gazduire proprie...intotdeauna :)