Scriam zilele trecute pe alt blog că sunt meticulos și atent în ce privește cumpărăturile pe care le fac, mai ales la alimente, asta și pentru că suntem ceea ce mâncăm. Sănătatea este la mulți oameni pe primul loc, cel puțin dacă îi întrebi, și totuși, în mod paradoxal, ei continuă să consume hrană prelucrată industrial, plină de chimicale și E-uri, conservanți, amelioratori și stabilizatori, uitați numai câte nume sau categorii de astfel de produse de sinteză există. Ignoranța îi face pe unii să nu acorde prea mare importanță acestor chimicale, dar mă întreb oare de ce pe la vârsta pensionării rețetele medicale devin un fel de rutină pentru omul modern? De la o anumită vârstă e de la sine înțeles să iei medicamente lunar, și mă întreb de ce? Și evident că problema esențială aici nu constă în prețul lor (foarte mare) ci în faptul că deja nu mai ești sănătos iar aceste probleme nu dispar ci se agravează în timp.
Astfel că în general urmăresc să cumpăr produse alimentare cât mai sănătoase. Dacă sunt luate de prin piețe de la țărani, ele sunt de obicei și mai ieftine decât cele de la magazin. Ok, uneori se poate ca laptele pe care-l iei din piață să conțină și ceva H2O în el, deși țăranul responsabil de asta nu cunoaște formula chimică a apei, dar tot este mai bun decât cel din supermarket. Și nu știu la voi, dar pe la blocurile noastre vin țărani la diverși oameni și le aduc constant lactate, ca unor abonați să zic așa. Poți vorbi cu cineva să-ți aducă și ție, și atunci acel lapte, acea smântână și acele produse pe care ți le va aduce vor fi de o calitate foarte bună, pentru că luând constant de la el va dori să fii cât mai mulțumit.
Tot pe această temă, dacă cumva sunteți din București, am un pont pentru voi: există un loc, respectiv Piața Pucheni, de unde puteți cumpăra fructe și legume naturale, la prețuri sensibil mai mici decât în magazine sau chiar în alte piețe. Care loc este undeva în zona Rahova, și are cam de trei ori dimensiunile unui târg obișnuit de acest gen. Deci dacă ești de 3x femeie, sau cum era emisiunea aia, poți cumpăra de la de 3x piață. Pentru detalii citiți articolul în cauză, care nu este advertorial (piața respectivă este exact una clasică, unde se adună comercianți și țărani) ci jurnalul de murături al unei bloggerițe din capitală. Nici eu nu știam de această piață până nu am citit la ea. Pe de altă parte, eu nici nu sunt din București! :D
Iar dacă cumva sunteți de pe internet, fie după mamă, fie după tată, fie v-ați născut direct acolo, există un blog unde puteți găsi tot felul de ponturi ca și informații utile din lumea vânzărilor și nu numai. Dar n-o să vă spun care, deoarece se pare că deja l-ați găsit!

0 comentarii