Zilele trecute, Gabriel Dunga mi-a făcut un review la blog. M-am gândit să-i întorc favoarea. Așa că rândurile care urmează îi sunt consacrate.
Ce blog are Gabriel? Păi... chiar așa îi zice: Blogul lui Gabriel Dunga. Este pe Blogger (Blogspot), ca și acesta. Știți că circulă teoria cum că blogspot-ul este urât, sau mă rog, blogurile de pe el arată nașpa? Ei bine, nu chiar. Iată un screenshot cu blogul lui:
Eu zic că e destul de aspectuos, chiar și pentru mine, care prefer culori deschise. Cu atât mai mult pentru cei care iubesc temele dark. Blogul are pictograma (faviconul) lui, imagini de rețele sociale în stânga, o căsuță „despre mine” în partea inferioară a sidebar-ului (poate ar trebui mutată mai sus?) și o serie de cerințe, sau recomandări, 6 la număr, deasupra formularului de comentarii. Două dintre ele îți cer să folosești un limbaj decent și corect.
Ca și teme abordate - diversitatea este la ea acasă. Gabriel se autodefinește ca observator al realității, și asta vrea el să ne arate pe blogul lui. Încă nou, abia deschis în aprilie 2013 (avusese altul din toamna lui 2012, probabil l-a închis sau a renunțat la el), blogul lui îți oferă vrute și nevrute din toate domeniile. Articolele lui sunt în general scurte, ușor de citit.
Evident, ele nu concurează la premiul nobel pentru creație și literatură. Dar... și aici avem un dar uriaș. Gabriel are 11 ani. 11 ani!!! Eu la vârsta aia nici măcar nu știam de calculatoare. Să ai un blog la 11 ani, pe care să știi să-l actualizezi, să-i schimbi tema (o grămadă de bloggeri adulți nu știu pune un șablon ca lumea pe blogspot), să scrii pe twitter este lucru mare.
Mi-a plăcut articolul despre barbă. Și seria de articole Rămas bun, doamna învățătoare!. Îi doresc mult succes în lumea fascinantă a virtualului.
5 comentarii
Multumesc pentru articol!
Cu plăcere. :)
Imi place blogul lui dar e foarte ciudat dar foarte, e nascut in 2002? Are cat de cat talent la o astfel de varsta.
Așa se pare.
Dap... nascut in februarie 2002