Ia, am fost și eu în lumea asta un boț cu ochi, care nici frumoasă până la 20 de ani, nici cu blog până la 30 și nici bogată până la 40 nu m-am făcut. Ok, m-am jucat puțin cu cuvintele, pentru a-mi fixa în minte niște repere temporale. Dacă mă gândesc bine, 30 de ani e vârsta potrivită. Cum pentru ce? Pentru orice. Pentru a-l visa pe Făt-Frumos, în caz că ești fată, dar a fi simultan cu picioarele pe pământ. Pentru a te preocupa de frumusețea proprie dar și pentru a fi responsabilă cu banii pe care-i cheltuiești. Pentru a putea să râzi ca un copil și să fii serioasă ca un om mare când e cazul.
Despre toate acestea încearcă să ne vorbească Andreea și Bogdana, pe blogul lor 30rocks.ro. Și cu această ocazie deschid o categorie nouă, în care voi prezenta diverse bloguri. Pentru că sunt bune sau pentru că este loc de mai bine, pentru că abordează subiecte inedite sau pentru că unii dintre voi le-ați putea găsi interesante, ori pur și simplu în virtutea faptului că există pe internet. Și, de ce nu, o să spun și eu câteva cuvinte sau opinii personale pe marginea lor.
30rocks este un blog mai ales pentru femei. Veți găsi pe el articole despre shopping, îngrijire personală, lifestyle, dar și recomandări de produse sau chiar de filme. Plus că dacă mai aruncați un ochi pe acolo, o să prindeți diverse promoții la anumite produse vestimentare, cum văd acum la pantofi. Despre calitatea articolelor nu sunt în temă să mă pronunț, dar echipa de 7 autori asigură nu numai un update constant al blogului ci și o varietate de teme și stiluri de scriere.
Din ultimul articol, intitulat Dress code, aflu că dacă sunt invitat la un eveniment în calitate de blogger, cel mai adesea trebuie să mă prezint într-un costum de culoare închisă. Iar dacă pe invitație scrie White tie, îmi trebuie obligatoriu frac (tailcoat).
Închei prin a vă spune că 30rocks este un blog cu un design foarte plăcut, cu o caligrafie (a se citi fonturi) care mângâie ochiul, și care în loc să te asalteze cu diverse reclame, îți oferă în primul rând exact conținutul la care vrei să ajungi.
Update 29 martie 2015: Se pare că proiectul celor două fete a euşuat, căci de ceva vreme bună condul lor de hosting este suspendat. Am eliminat şi linkurile din articol.

0 comentarii