Recent, Mihaela Rădulescu a publicat un articol pe blogul personal, în care se pronunţă împotriva practicii homosexualităţii, sau mai bine zis împotriva a ceea ce ea numeşte etalarea ostentativă a unei orientări până la urmă anormale. Mihaela se declară tolerantă dar consideră că între a-ţi păstra mintea deschisă şi a-i insufla unui băiat de 11 ani o anumită morală dreaptă şi justă, solidă, există nişte mici dizarmonii. Şi că un părinte responsabil şi sufletist nu se va simţi în regulă să-i spună copilului lui că este absolut ok să se iubească cu o persoană de acelaşi sex. Puteţi citi articolul întreg dând click pe linkul de mai sus.
Cum era de aşteptat, comunitatea mai răsărită de pe internet, adică posesorii de bloguri, influencerii din social media şi editorii publicaţiilor renumite de ştiri (cum ar fi hotnews) au luat-o la bani mărunţi. Astfel de persoane, în speţă intelectuali tineri, absolvenţi de studii superioare şi cu vederi liberale, sunt destul de permisivi la filosofia cuplurilor gay, fiind printre primii care au îmbrăţişat libertatea de opţiune şi toleranţa la aceste capitole. Era deci firesc ca ei să se pronunţe împotriva unei postări tradiţionale, clasice şi - am putea-o numi - conservatoare, cum este cea a Mihaelei. Nu am citit toate articolele publicate pe tema asta, dar impresia de ansamblu îmi confirmă această teorie. Posibil însă ca o mare parte din simpatizanţii divei să fie de acord cu ea, chiar dacă nu s-au manifestat vocal în spaţiul online.
Chiar dacă în opoziţie cu trendul general, personal nu creditez foarte mult teoria homosexualităţii. Şi, cu riscul să fiu considerat la rându-mi anacronic, postulez că într-adevăr, homosexualitatea reprezintă o anormalitate, o deviere de la normal, din două motive. Primul este că normalitatea defineşte majoritatea iar majoritatea este heterosexuală. Al doilea motiv e că bărbatul şi femeia, anatomic şi psihologic vorbind, au fost construiţi ca doi poli - plus şi minus - ai unei baterii. Evident, nu fac spume la gură împotriva cuplurilor gay şi nu le condamn. Dar îmi permit să am o abordare mai tradiţională şi să consider că homosexualitatea reprezintă totuşi o deviere. Iar dacă pentru această simplă opinie voi fi catalogat şi eu drept retrograd, atunci nu ştiu zău cine este intolerant.

0 comentarii