Ca în fiecare an, decernarea premiilor Oscar 2015 a reprezentat, pe lângă sărbătoarea artistică a filmului american, o gală a strălucirii şi extravaganţei, graţios susţinută de cele mai apreciate actriţe şi vedete din întreaga lume. Ţinutele şi accesoriile afişate de acestea au atras atenţia obiectivelor şi lumina reflectoarelor, apariţiile starletelor hollywoodiene urmând să influenţeze trendurile anului îmbrăţişate de fashionistele de pretutindeni. Borealy – Cadouri de Lux ne invită, în cele ce urmează, să ne lăsăm inspiraţi de regalul preţios oferit pe cel mai popular covor roşu, de bijuteriile impresionante purtate de vedete, pentru a ne crea noi înşine outfit-uri de Oscar atunci când vrem ca apariţiile noastre de seară sau de ocazie să întoarcă priviri admirative. Aflată doar la un click distanţă, colecţia de bijuterii Borealy poate transforma orice femeie într-o divă glamour, plină de rafinament şi strălucire.
Bijuteriile încrustate cu diamante – mereu în vogă
Câştigătoarea premiului Oscar pentru cea mai bună actriţă – Julianne Moore, s-a remarcat printr-o rafinată pereche de cercei Chopard, împodobiţi cu diamante într-un design candelabru statement. Jennifer Lopez a optat pentru cercei discreţi, cu cristale albe, translucide, ideal asortate unei superbe rochii bej, cu trenă. Dakota Johnson, protagonista celebrului film „Fifty Shades of Grey”, a optat pentru o elegantă rochie roşie cu un singur umăr, accesorizată discret cu cercei de mici dimensiuni, decoraţi cu diamante, precum şi cu o brăţară Tenis. Rafinamentul, simplitatea şi bunul gust au caracterizat majoritatea apariţiilor la gala Oscar 2015, inclusiv mereu surprinzătoarea Lady Gaga optând pentru o pereche de cercei tip şurub, împodobiţi cu cu diamante. Dat fiind preţul exorbitant al diamantelor veritabile, vă recomandăm orientarea spre bijuterii similare, însă decorate cu cristale de zirconiu, singurul mineral ce numără proprietăţile estetice ale mult râvnitului diamant.
Rubinele, safirele, pietrele preţioase – pe catwalk-urile sezonului primăvară – vară 2015
Superba Gwyneth Paltrow s-a remarcat printr-un look plin de feminitate, asociind o senzuală pereche de cercei voluminoşi, împodobiţi cu rubine, unei elegante rochii albe cu un umăr. Dacă vreţi să urmaţi modelul îndrăgitei actriţe, nu vă rămâne decât să vă îmbogăţiţi colecţia de bijuterii cu o pereche de cercei candelabru, încrustaţi cu rubine masive, iar look-ul vostru va emana aceeaşi eleganţă cu care blonda actriţă ne cucereşte, rând pe rând, în toate apariţiile sale.
Jennifer Hudson a optat pentru o pereche de cercei împodobiţi cu smaralde, prinse cu măiestrie în monturi preţioase, cu accente regale. Tot pe farmecul verdelui smarald a mizat şi frumoasa Scarlett Johansson, care a asociat unei rochii – sirenă o pereche de cercei asimetrici şi un colier – guler decorat cu cristale Swarovski.
Cate Blanchett a demonstrat încă o dată cum poate clasica little black dress, atent accesorizată cu o bijuterie de efect – să contureze o apariţie cu efect „wow!”. Vedeta ţinutei sale a reprezentat-o un colier turcoaz marca Tiffany & Co, voluminos, plin de culoare şi pus în valoare de frumoşii ochi albaştri ai actriţei. Garantat, un astfel de colier va fi vedeta celor mai elegante ţinute estivale din vara anului 2015!
Nu în ultimul rând, Viola Davis, actriţa din celebrul film „The Help”, a impresionat printr-o ţinută demnă de o prinţesă, prin asortarea unui splendid colier împodobit cu perle, de inspiraţie florală, unei rochii albe, cu umerii căzuţi şi decolteu drept.
An de an, vedetele hollywoodiene susţin pe exclusivistul covor roşu al Oscarurilor lecţii de eleganţă şi rafinament. Borealy – Cadouri de Lux vă invită să vă lăsaţi inspirate de glamourul şi strălucirea bijuteriilor de Oscar şi să vă dedicaţi voi înşivă cuvenita şansă de a fi vedetele celor mai frumoase şi memorabile ocazii!
0 comentarii