Se zice că românii sunt săraci. O zicem mai ales noi, care ne plângem de salarii mizere și lipsa condițiilor din Occident. Nu o să insist acum pe tema muncii (de exemplu chinezii - care sunt ca ideologie comuniști - au ridicat un hotel în 15 zile în timp ce la noi, pe vremea lui Ceaușescu aveam expresia: „timpul trece, leafa merge, eu cu drag muncesc”) și nici asupra eventualelor condiții socio-politice care ne-au adus în această situație. În mod cert, salariul mediu din România este mult sub cel din Germania sau Belgia. Totuși, suntem protagoniștii a cel puțin un paradox: România este una din cele mai mari importatoare de mașini și piese auto.
Care să fie rațiunile faptului că, deși nu avem foarte mulți bani, ne permitem mașini scumpe și noi, sau în orice caz mai bune decât Dacia noastră autohtonă? Poate explicația trebuie căutată și în felul în care cheltuim acești bani, puțini sau mulți câți îi avem. De exemplu, în străinătate mașina este văzută ca un mijloc de transport. Este un instrument care te ajută să te deplasezi rapid din punctul A în punctul B și nimic mai mult. Poate de aceea străinii nu-și schimbă mașina de la un an la altul. Da, există o pătură a oamenilor bogați care umblă cu ultimele modele de Mercedes, Audi sau Ferrari, dar cetățeanul obișnuit de dincolo, care are un venit mult peste al nostru, continuă să circule cu mașina lui de veche de 10 sau 15 ani, atât timp cât ea funcționează. Cu alte cuvinte, criteriul de bază pentru cumpărarea unui autovehicul - și prin extensie al unui lucru oarecare - este la ei utilitatea.
La noi, mașina este văzută adeseori ca un mijloc de epatare al celorlalți, ca un semn de distincție personală: cine este Gigel că are ultimul model de BMW! Vedem atitudinea asta de frondă zi de zi, când trece prin fața noastră un bolid în viteză, cu muzica dată la maxim. De obicei, pe ritmuri de manele. O mai vedem promovată la televizor, unde vedetele sunt filmate în mașinile lor de ultimă generație, cu una bucată blondă în partea dreaptă. Și atunci, cum să nu avem și noi o mașină cât mai nouă? Sau și mai veche să fie, doar să nu scrie pe ea Logan. Și pentru asta facem toate eforturile și ăsta ne devine scop principal în viață.
Dar oare faptul că nu dispunem de banii pe care îi au olandezii sau francezii (care acum au și ei ceva probleme la capitolul ăsta) nu se explică parțial și prin aceea că banii pe care îi avem îi aruncăm pe lucruri care nu ne sunt cu adevărat utile sau a căror utilitate nu se justifică în sumele cheltuite pe ele? Un subiect la care poate merită să reflectăm.
Care să fie rațiunile faptului că, deși nu avem foarte mulți bani, ne permitem mașini scumpe și noi, sau în orice caz mai bune decât Dacia noastră autohtonă? Poate explicația trebuie căutată și în felul în care cheltuim acești bani, puțini sau mulți câți îi avem. De exemplu, în străinătate mașina este văzută ca un mijloc de transport. Este un instrument care te ajută să te deplasezi rapid din punctul A în punctul B și nimic mai mult. Poate de aceea străinii nu-și schimbă mașina de la un an la altul. Da, există o pătură a oamenilor bogați care umblă cu ultimele modele de Mercedes, Audi sau Ferrari, dar cetățeanul obișnuit de dincolo, care are un venit mult peste al nostru, continuă să circule cu mașina lui de veche de 10 sau 15 ani, atât timp cât ea funcționează. Cu alte cuvinte, criteriul de bază pentru cumpărarea unui autovehicul - și prin extensie al unui lucru oarecare - este la ei utilitatea.
 |
| Vanzari auto Vitan-Auto.ro |
La noi, mașina este văzută adeseori ca un mijloc de epatare al celorlalți, ca un semn de distincție personală: cine este Gigel că are ultimul model de BMW! Vedem atitudinea asta de frondă zi de zi, când trece prin fața noastră un bolid în viteză, cu muzica dată la maxim. De obicei, pe ritmuri de manele. O mai vedem promovată la televizor, unde vedetele sunt filmate în mașinile lor de ultimă generație, cu una bucată blondă în partea dreaptă. Și atunci, cum să nu avem și noi o mașină cât mai nouă? Sau și mai veche să fie, doar să nu scrie pe ea Logan. Și pentru asta facem toate eforturile și ăsta ne devine scop principal în viață.
Dar oare faptul că nu dispunem de banii pe care îi au olandezii sau francezii (care acum au și ei ceva probleme la capitolul ăsta) nu se explică parțial și prin aceea că banii pe care îi avem îi aruncăm pe lucruri care nu ne sunt cu adevărat utile sau a căror utilitate nu se justifică în sumele cheltuite pe ele? Un subiect la care poate merită să reflectăm.
0 comentarii