website stat

Mituri despre antreprenori

Tocmai am citit, pe blogul unui antreprenor în serie, un articol interesant, preluat de pe Entrepreneur.com, care demontează trei mituri despre acești antreprenori. Vă ofer în continuare un scurt rezumat al ideilor din el.

Andrei Ursachi - mituri despre antreprenori

Primul mit este că antreprenoriatul ar fi un talent nativ, nu dobândit prin muncă și experiență. Mitul are ca principal argument exemplul unor oameni care și-au deschis afaceri de succes încă din timpul școlii, de pe când erau elevi. Dar, spune Andrei Ursachi, în realitate persoanele de peste 55 de ani au de două ori mai multe șanse decât cele de sub 35 de ani să deschidă o afacere înfloritoare, iar media de vârstă a unui antreprenor este în continuă creștere. Eu aș face aici o conexiune cu geniile din muzică, de exemplu, pentru că se cunosc cazuri de copii talentați care au început să compună de la 12 ani. Așa că există fără îndoială o componentă legată de un talent nativ, dar mai există zicala că succesul implică 1% inspirație și 99% transpirație. Și e absolut firesc ca experiența practică și maturitatea să își spună cuvântul, mai ales în afaceri.

Al doilea mit spune că un antreprenor este un om care nu se poate adapta într-o companie. Din nou, este ușor de intuit de unde provine acest mit: multe inițiative de succes au presupus originalitate, astfel că cei care le-au avut au trebuit să dea dovadă de "thinking outside de box", iar o astfel de gândire ieșită din tipare nu se formează urmând cu strictețe regulile rigide ale unei companii. Deci, cel care nu se poate adapta va avea mai multe șanse să inventeze ceva nou, să fie original - spune mitul. Dar, aflăm de pe andreiursachi.eu, majoritatea fondatorilor au fost oameni de carieră, care au petrecut un timp îndelungat în cadrul unei companii, învățând foarte bine un anumit domeniu dintr-o anumită industrie și identificând foarte precis deficiențele sau lacunele pe care apoi le-au acoperit cu proiectul fondat de ei. Din nou, explicații inteligente și de bun simț.

În sfârșit, al treilea mit este că întreprinzătorii ar fi lupi singuratici. Ăsta e legat cumva de mitul 2, cu inadaptabilitatea, dar acum reflectat în sfera socială, și avem și aici numeroase exemple care ar susține această teorie. De ce este un mit? Tocmai pentru că vârfurile nu dau regula. Iar acele exemple de care știm noi și care sunt insolite sunt mai degrabă vârfurile sau excepțiile. Dar marea masă a întreprinzătorilor de succes fie au fost și deci au avut cofondatori, fie s-au înconjurat rapid de o echipă tare în domeniul respectiv. Este greu să reușești de unul singur, atât din punct de vedere al muncii și rezultatelor pe care trebuie să le obții, cât și din punct de vedere financiar.

Mi-au plăcut aceste informații, care vin să aducă o notă de realism și să tempereze o viziunea prea idealistă despre ce înseamnă antreprenoriatul. Autorul site-ului, Andrei Ursachi, este un antreprenor in serie care susține, ghidează și uneori sponsorizează oameni cu idei și proiecte promițătoare. Sau este capabil să le obțină o finanțare consistentă, din surse externe. Iar asta se împacă de minune cu miturile de mai sus. Cu ultimul, deoarece tocmai ziceam că e greu să reușești singur și fără bani. Și cu primele două, deoarece un astfel de investitor și antreprenor va compensa exact lipsa de experiență, cunoaștere și maturitate a unui tânăr care totuși are niște idei strălucite.

Din partea mea, la cât mai multe proiecte reușite!

0 comentarii