website stat

Paradoxul lecturii

Când eram mic, în librării găseai tot felul de chestii care nu aveau nicio legătură cu cărțile. De exemplu, mingi de fotbal. Le cumpăram din librărie și ne jucam în fața blocului, cât era ziua de lungă. Sau penare, rechizite școlare și elemente de papetărie. Sau jocuri. Mașinuțe, trenulețe, ursuleți de pluș. Cărțile erau, dacă vreți, mai puțin vizibile, mai puțin accesibile, ca și cum Zeul Imaginației le-ar fi ascuns de noi, în acea perioadă cu reminiscențe ale epocii comuniste, epocă în care gândirea oamenilor era îngrădită.

carte

În pofida acestui fapt, pe atunci citeam destul de mult. Mai ales romane de aventură. Părinții mei, în special mama, au apreciat cărțile și chiar au fost pasionați de lectură, așa că aveam o cameră transformată în bibliotecă, cu rafturi întregi pline de cărți. Am citit mai ales romane de Jules Verne, pe care le-am trecut la aventură deși la fel de bine le-aș putea încadra la științifico-fantastice, apoi romane de capă și spadă, scrise de Alexandre Dumas, și romane polițiste. Spre sfârșit am făcut câțiva pași și în genul SF hard-core, cu cărți de Isaac Asimov și nu numai.

Ei bine, timpul a trecut, eu am devenit adult și progresele din tehnologie, pe lângă lucrurile prevăzute de Jules Verne, au dus la apariția internetului. Iar odată cu el, librăriile s-au mutat în online.

Am intrat mai devreme pe o astfel de librărie online. Este vorba de Books Express, una dintre cele mai bune librării online dacă ar fi să mă iau după modul în care își clasifică cărțile. De exemplu, pentru rubrica Ficțiune avem nu mai puțin de 17 subcategorii, printre care: Ficțiune spirituală, Horror și fantome, Mituri și legende, Science Fiction, Ficțiune clasică, erotică (interesant, nu?), istorică șamd. În timp ce alte librării online au o singură rubrică pentru cărțile de ficțiune, aici le găsim mult mai bine structurate.

Câteva titluri: Warcraft (romane făcute după celebrul joc), Harry Potter (o mulțime de volume), The Penguin Book of Norse Myths: Gods of the Vikings (dacă vă interesează mitologia nordică), Beowulf etc. Din păcate multe totluri sunt în limba engleză. Sau poate din fericire, în sensul că găsim cărți în mai multe libri: germană, olandeză, spaniolă, franceză, italiană. Ca să le afișați doar pe cele românești, puteți utiliza următorul filtru: https://www.books-express.ro/search?l=rom.

Așadar, o librărie online dedicată cărților, fără mingi de fotbal și fără jucării din pluș. Cu o mulțime de titluri, inclusiv din domenii științifice sau educaționale, în diverse limbi. Cu alte avantaje, ca puncte bonus pentru fidelitate sau capitole zilnice gratuite, prin mail. În mod cert, față de magazinul din amintirile mele de copil, librăriile online de astăzi sunt o variantă mult mai bună. În pofida acestui lucru, abia dacă-mi mai aduc aminte când am pus ultima dată mâna pe o carte (deși e adevărat că citesc bloguri)...

Poate că uneori lucrurile mai puțin accesibile sunt cele care reușesc să ne capteze mai mult atenția. Asta mai ales dacă avem și vârsta la care să ne lăsăm prinși în acest joc al căutării. Voi cum stați cu lectura, iubiți cititori?

0 comentarii